România civilizată- o teorie deplasată

Cu toții ne dorim respectul celorlalți, chiar dacă poate nu îl oferim și noi la rândul nostru. Fie că respectăm pe toată lumea în mod egal, ceea ce rar se întamplă, fie că nu respectăm pe nimeni, ne deranjează întotdeauna acel om care nu ne-a respectat odată pe stradă. Unii sunt de părere că trebuie sa oferi respect pentru a îl primi înapoi, alții cred că respectul ține de supunere, de faptul că trebuie să respecți oamenii cu putere și cu un anumit statut social, alții își țin respectul într-o cutie veche și prăfuită, uitată în pod.

Cu siguranță suntem toți buni în dezbaterea teoriilor morale. Specia umană este ușor ipocrită, așa e ea, nu ai ce-i face; Susținem că e necivilizat să arunci gunoaie pe stradă, dar dacă nu e niciun coș prin zona, de ce nu...? Dacă se toarnă beton pe trotuarul din fața blocului, ne scriem repede numele cu o creangă, de ce să respectăm munca altora? Dacă se atașază o oglindă nouă în cabina liftului, scriem prima înjurătură, de ce să păstrăm curățenia, atâta timp cât nu suntem la noi acasă?? Acestea sunt exemple la ordinea zilei pe care cu toții le cunoaștem. Mă macină totuși o curiozitate legată de comportamentul fumătorului în spațiul public, și anume... de ce se simte nevoia să se arunce țigara în cea mai apropiată gaură, care nu e un coș de gunoi? Sunt fumătoare, nu fac propagandă anti, dar să fiu a naibii dacă înțeleg comoditatea asta. Ești pe stradă, în stația de autobuz... fumezi o țigară... te-ai săturat de ea și în timp ce tragi tu ultimul fum, te uiți în jurul tău (în cel mai bun caz) și strada e curată... ce faci? Lângă tine este plantat un copăcel. Ei bine, FIX in pământul copăcelului arunci tu țigara! Spune că nu e așa!... Hai să facem puțină educație în direcția acestui gen de situații. Dacă ai o țigară pe care vrei să o arunci, în primul rând trebuie să lași spiritul gregar la o parte, și să gândești cu logica ce asteaptă să fie folosită, chiar acolo, în creierul tău, pe care se întâmplă să îl ai și să și funcționeze prin exercițiu. Dacă este trotuarul curat, e un semn că stai pe un petic de civilizație, așa că următorul pas este să verifici dacă în jurul tău există un coș de gunoi. În cazul în care există, ai posibilitatea să stingi țigara pe partea de metal (exact, pentru asta servește partea de metal!) și apoi să o arunci frumos înăuntru. În cazul în care nu este un coș de gunoi în zonă, trebuie să depui mai mult efort de gândire, pentru că ghivecele din piatră sau spațiile verzi NU sunt scrumiere! Pentru cei care au impresia că totul se învârte în jurul lor, că apa și aerul sunt interminabile, that’s a big mistake, guys, pentru că respirați și beți fix din propriile voastre deșeuri (what goes around comes back around, stronger). Așadar cred că e în regulă în cazul ăsta să stingeți tigările pe asfalt, pentru că ele vor fi măturate. Acum probabil că vă gândiți: “De ce nu pot face asta din prima, și stau să iți citesc ție aberațiile?? “. E o opțiune, da. Dar eu încerc să vorbesc despre civilizație, despre cum să facem minimum de efort de gândire, care ne va ajuta pe viitor și în alte situații, că despre prostie e comod să vorbim, nu necesită baterii pentru creier.

            Trecem la alt subiect: În RATB. Dacă doriți, putem construi o poveste, cea de a doua situație fiind o continuare... Eu văd de fiecare dată când urc în autobuz, persoane care ocupă scaunele din margine, cele de la fereastră fiind libere lângă ei, în timp ce alții rămân în picioare. V-ați atașat cu super glue, mămică sau ce?! Fac o paranteză: constat că în România e important să înveți tupeul și cum să îi deranjezi pe alții ca să îți fie ție bine, pentru că sunt oameni în autobuz care ar vrea să stea jos, dar nu vor să te deranjeze pe tine, care stai ca nesimțitul în margine. Cand eram mică și mergeam cu tata cu mașina la țară, se mai oprea în stradă câte o vacă sau câte un măgar. Ei nu știau săracii că tu vroiai să treci, deci nu ai de ce să îi condamni, în schimb te poți folosi de numele lor ca să te adresezi unor oameni care fac cam la fel. Frate, nu e ca și cum nu te-ar mai lăsa să cobori ăl' din  margine, dacă te muți pe scaunul liber de la fereastră. Îți este frică să îl rogi să îți facă loc când cobori? Dar, dacă nu știi cum să te comporți într-o astfel de situație, să facem puțină educație, din nou. În primul rând, dacă ai curajul și bunăvoința să îți muți dosul la geam, ca să stea și altcineva, poți să te bucuri de priveliște, poți observa lucruri noi în orașul tău sau te poți strâmba la șoferi. Acum că ai făcut efortul ăsta, și se apropie timpul să cobori, iată ce trebuie să faci: Te adresezi celui de lângă tine frumos, și îl rogi politicos să îți facă loc. Sau mai simplu, îl întrebi dacă coboară la prima stație. Cât se poate de ușor, nu? Grea povară politețea...

            Mai rar, într-adevăr, am văzut oameni care aruncă ambalaje pe stradă, și mă bucur pentru asta. Am observat în ultimii ani o schimbare mare, oamenii chiar știu că există coșuri de gunoi. Și asta datorită oamenilor care au vrut să facă ceva cu cap în spațiul în care trăiesc.

            Cea mai amuzantă situație (să zicem) este la poștă. Conflictele sunt aceleași de când eram eu mică și mergeam des cu bunică-mea la poștă. Și pentru că vorbeam de respect... cu tot respectul, dar când vezi toți moșii și babele disperate cum se ceartă acolo pe cine știe ce căcat, te întrebi pentru cine să mai porți respect. S-a întamplat recent să am treabă la poștă și, în spatele meu să fie un nene. În timp ce îi adresam doamnei de la ghișeu întrebarea, se bagă moșul peste mine cu altă întrebare, în mod nesimțit, desconsiderând el pe toată lumea, pe mine ca și client căruia îi venise rândul, și inclusiv pe doamna de la ghișeu, care i-a spus că vorbea deja cu cineva, el în continuare spunând „doamnă, îmi răspundeți odată?”… Cum aveți pretenția de la tineret să fie respectuos, când, oameni bătrâni, ați ajuns aproape degeaba la vârsta aia?? Cât tupeu să ai și cât să profiți de pe urma unor legi nescrise ca etica? Că vorba aia, trebuie să-l respecți, că e în vârstă. Problema mea, a noastră, nu e România, problema sunt oamenii care o fac să fie înjurată și scuipată. Problema este nivelul de voință, de bun simț, de educație. Oamenii cred că se pot lipsi de norme morale, că e în regulă să trăiești în grabă și în egoism, trecând peste ceea ce te face om. Probabil din cauza unor interese puternice ale celor ce ne-au condus, a temerii din fostul regim, a perioadei de tranziție accelerate de la comunism la democrație, două regimuri care au la bază principii total diferite, a temerilor actuale față de ce crime mai poate face un guvern total dezorganizat.

            Cât despre respect, eu cred că întotdeauna îți e oferit, atâta timp cât îl oferi în mod egal fără să aștepți ceva mai bun în schimb. România civilizată o fac oamenii împăcați și împliniți, care se respectă, nu cei frustrați și egoiști, nu cei răi, care cred că trebuie să fii superior ca să fii respectat și în niciun caz cei care cred că dacă supui oamenii, te vor respecta, domnilor și doamnelor de la conducere. Trebuie să accept că România civilizată este o teorie cam deplasată. Respectul primit e chiar mucul de țigară pe care, ignorant, îl arunci în micul spațiu verde.

Povestea oricui

Despre adoptia unui catel

              În România, una din principalele probleme ale societății este numărul mare al câinilor fără stăpân. Îi găsim în fiecare colț al țării și îi condamnăm pentru că există, se înmulțesc și ne atacă. Ceea ce e cu adevărat de condamnat este educația noastră precară, și oricât am încerca să găsim soluții pentru a ne ajuta, tot stagnăm în aceeași baltă de indiferență, pe principiul “să facă altul”. Problema este că ne transmitem, din generație în generație, indiferența și superficialitatea, creștem și devenim needucați și poate chiar inculți. Observ cum românul gândește de altfel, pe principiul “a avea” și uită de “a îi fi de folos”,din acest punct termenul evoluând în a avea ce are altul, și nu în a avea ceva mai mult.

           M-am gândit să deschid subiectul adopției de animale, pentru că, din câte am observat, toata lumea deține compasiune pentru cățeii din adăposturi, dar mai puțini îi ajută, adoptându-i. Toată lumea vrea “de firmă” și asta mă nelămurește. Rațiunea, ceea ce ne face unici pe pământ e urmată evident de moralitate, așadar întrebarea mea este, de ce ai vrea să dai bani in schimbul unei vieți? Și în conformitate cu subiectul, de ce ai vrea să cumperi un animăluț, când îl poți adopta? În centrele de adopții din România, sunt foarte mulți căței, în jur de 1700, care așteaptă să fie adoptați. Câțiva dintre ei au fost dați spre adopție străinilor binevoitori, de când au luat amploare târgurile. Sfatul meu pentru iubitorii de animale este să incerce să adopte un cățel fără adăpost.

             Vă voi prezenta câteva aspecte ale convingerilor mele cu privire la acest fapt. În primul rând, este de preferat să adopți un câine din adăpost, deoarece faci loc unui alt câine care își duce existența pe stradă, și în felul ăsta, numărul lor se reduce. Un câine găsit pe stradă și adus la centrul de adopții are carnet,  este deparazitat și vaccinat deja, în funcție de vârsta pe care o are, iar dacă are peste 6 luni este și sterilizat. Câinii care au trait pe stradă au o medie de viață mai mare față de câinii de rasă, datorită imunității mai ridicate. O constatare făcută personal este că, de asemenea, au o capacitate mai amplă de receptare, învățare și supunere, deoarece fiecare câine are în structura sa genetică istoria strămoșilor, ca și în cazul oamenilor. Așadar, comportamentul câinelui va ține cont și de traiul pe care l-au avut părinții lui. Un câine care a trăit pe stradă este familiarizat cu toate comportamentele umane și acest lucru îl face să deosebească mai bine oamenii, decât ar face-o un câine de rasă. Câinii fără stăpân prezintă acest aspect, așa cum fiecare rasă își reprezintă istoria cu semnele ei distinctive. În general, puii de rasă sunt mai agitați, odată ajunși în casă, pe când un pui de câine care a străbătut străzile este mai recunoscător pentru simplul fapt că se simte în siguranță. Nu țin partea neapărat câinilor maidanezi, dar ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de cămin. În plus, la centrele de adopții sunt aduse și animale de rasă care din anumite motive au fost părăsite. Consider de asemenea că un câine adoptat este de preferat pentru familii cu copii. Cu toții știm că un copil se dezvoltă mai ușor în compania unui animal, iar animalul nu trebuie să fie neapărat pui, în cazul unui câine. Având în vedere bolile care pot fi transmise, ele nu există atâta timp cât stăpânul își îngrijește corespunzător patrupedul. Acestea fiind spuse, le recomand cu căldură tuturor celor care își doresc un animăluț, să îl adopte de la orice adăpost. Fiecare animăluț adoptat este un pas înainte spre o societate civilizată. Nu vă sunt necesare decât două acte: un formular și puțină bunăvoința.

Sa fii liber...

          Am auzit de curand un citat despre libertate, pornit de la Aristotel care suna cam asa: “Sa fii liber inseamna sa fii inutil”. Il aduc in discutie pentru ca simturile mele au protestat in prima faza la ascultarea acestor cuvinte. De ce? Fiindca mi-a sunat ca si cum ai afirma ca femeile trebuie sa stea la cratita. Ce inseamna sa fii liber si cati dintre noi suntem? Pentru ca, dupa parerea mea, sa te consideri liber e un sentiment iluzoriu… In fiecare societate oamenii poarta un deosebit respect pentru cei care se trezesc dimineata, merg la munca si lucreaza pana la epuizare, se intorc acasa, urmand ca a doua zi sa faca aceleasi lucruri, mergand pe linia dreapta a rutinei. Oamenii sunt obisnuiti ca societatea sa functioneze mecanic, intotdeauna in miscare, dar supusa. Sa fii liber inseamna ca mai intai sa iti eliberezi mintea, pentru ca totul porneste de la ea. Probabil despre asta e vorba in afirmatia "sa fii liber inseamna sa fii inutil". O minte libera presupune mai multe decat ne imaginam, si anume sa nu depinzi de nimic: sa nu ai un sef, sa nu ai televizor, sa nu ai facebookJ), sa nu fi nevoit sa votezi cu un partid politic, sa nu ai bani, sa nu faci compromisuri, sa nu ti se ofere un meniu la o terasa, sa nu porti uniforma, sa nu tii regimuri de slabit, sa nu iei pastille,  sa nu… nimic! Oamenii strazii: sunt liberi. Sa alegi libertatea inseamna sa fi aproape salbatic. Ganditi-va la micul Mowgli J. Avem optiuni in viata, putem sa alegem ce vrem sa fim sau ce vrem sa facem si ne consideram liberi pentru ca ne putem exprima fara ca nimeni sa aibe dreptul sa ne judece. Faptul ca ni se permite sa ne exprimam nu este o libertate, este o expresie a libertatii. In alta ordine de idei, nu putem fii “perfect” liberi, dar putem sa ne dorim sa fim, putem sa invatam asta. Ne nastem liberi timp de cateva minute J, un nume pe o bucata de hartie pune stapanire pe noi si din acel moment suntem sub protectie, daaar… privati de libertate. Asta e ceva natural, pentru ca, mai inainte de a fii liberi trebuie sa fim sub stapanire, fara rau nu deosebim binele, nu? E foarte adevarat ca uneori lipsa lucrurilor materiale ne impiedica sa plecam si sa  experimentam libertatea. Si atunci exista vreo trei optiuni: sa pleci anyway, sa muncesti sau sa iti cauti o lume imaginara pana cand reusesti altceva. Evadarea in somn si cufundarea in lectura sunt mijloace temporare de stapanire a setei de plecare. Am experimentat asta prima oara la 16 ani cand nu ma lasa tata sa plec in VamaJ). Nu putem fi liberi in adevaratul sens al cuvantului, putem doar sa folosim expresii si sa experimentam in sensul asta. Ne dorim sa fim liberi, dar chiar o facem cu adevarat? Ar fi atatea lucruri la care ar trebui sa renuntam, cele prin intermediul carora ne simtim liberi, dar de care de fapt suntem dependenti. As vrea sa ma las de fumatJ, daca as reusi asta, mi-as capata cateva procente din libertate. Peace out! J) (ce amuzanta mi se pare replica).