De câteva zile
am observat că îmi lipsesc căștile de la telefon. Cum? Oameni nervoși,
gramatică stricată, limbaje idioate, adolescenți în devenire, care vorbesc tare
și se laudă pe lângă fete de vârsta lor care râd impresionate, uneori având
râsele prostești, răsuflări ale unor trupuri obosite care stau în picioare,
nepăsări ale unor trupuri nesimțite care stau jos, sunetul gol al gândurilor la
grămadă, oboseala tăcută a unora, problemele răsunând ale altora, privirile
pierdute, uitatul insistent la mine, toate într-un autobuz.
Acum înțeleg
importanța ascultării muzicii în căști. Era o vreme când imi plăceau oamenii, o
vreme când consideram că a asculta muzică în căști înseamnă autoprivarea de
bucuria de a îi observa în habitatul lor natural, urbanul. Acum consider că,
dimpotrivă, înseamnă privilegiul de a merge pe stradă fără să fii nevoit să îi suporți.
Căștile reprezintă lumea ta. Desigur, vedem tot ce se întâmplă în jurul nostru,
dar cel puțin la mine, pregnant e auzul, nu am antrenamentul imaginii, nu mă
uit la oameni, nu sunt interesată de gossip sau show. Și oricum, cu căștile în
urechi, imaginea lumii se schimbă în funcție de ce asculți. Se poate să fie și
faptul că sunt un personaj magic în lumea asta, întrucât reușesc să îmi cauzez
stres făcând nimic, cum ar spune unii (pentru care țin să precizez că stresul
nu e produsul „facerii”, ci al gânditului în exces). Pe bune, scriu asta acum pentru că niciodata nu am văzut
oameni mai urâți. Sunt de-a dreptul groaznici! Nici nu știu ce caută pe pământ,
nimeni nu are habar. Sunt
niște cărnuri ambulante care își târăsc oasele pe asfalt. Sunt niște fantome
rătăcite de gânduri pierdute și îngropate de problemele „esențiale” ale vieții,
adică ce mănâncă, ce beau și cu ce... aaa, și telecomanda, să nu uităm de ea, e
foarte importantă în viețile lor patetice. Bine că sunt ași cu toții în a-și da
cu părerea despre oricine, asta învață cu toții de la Antena 1.
Ce caut eu
aici și când am devenit una de-a lor? Îi judec, da! Dar îi judec ca întreg, ca
nație. Nu mi-aș permite să îi judec în parte, nu e treaba mea. Dar... le-a
făcut cineva asta sau au fost mereu așa? Așa... știți voi cum...
Ah... Mi-am adus
aminte de un aspect cu adevărat trist. Oamenii sunt sălbatici, încă trăiesc în
peșteri și da, au un instinct dezvoltat al conservării. Sunt incredibil de
egoiști și de proști în goana lor spre a urca în autobuz, chiar dacă asta
înseamnă să îmbrâncești, să dai coate, să stai în fața ușii, să nu faci loc
când se coboară, să ai pretenții de la tineret când tu esti animal bătrân și
idiot deja, să nu ții cont că e copil, să nu ții cont că e femeie, să nu ții
cont că nu poate să stea mult timp în picioare, și să rămâi un imbecil ignorant
în toată splendoarea ta de egoist puturos. Și pentru mine sistemul e de căcat,
și pentru mine țara se conduce prost, dar n-am să calc niciodată pe cadavre, și
n-am să devin mai puțin politicoasă sau inumană doar pentru că văd idioți din
clipa în care mă trezesc dimineața până în clipa în care mă retrag seara în
camera mea. Ne mai vedem și mâine pe stradă, sunt tot fără căști. http://www.youtube.com/watch?v=o8VZX4sHn-4
