În ultima vreme, am tot vorbit si citit despre subiectul
avort. Părerile sunt trei, ca în cazul clasic, oamenii sunt împotriva, pentru,
sau se abțin. Și dintre categoriile astea, cea care este împotrivă reprezintă
oamenii preocupați în cea mai mare măsură, și nu o spun pentru că fac parte din
ei, ci pentru că, în general, oamenii familiarizați cu un subiect sau oarecum
apropiați subiectului, tind să se implice mai mult în problematică.
Sigur, la baza procedeului de avort, stau mai multe cauze,
nu sunt absurdă. Dar uneori ne întalnim în viață cu dileme etice și luăm sau nu
decizia corectă.
Am două probleme în această direcție. Excluzând cauzele
speciale în care avortul este necesar, prima problemă este practica socială
care îndeamnă la a gândi că un copil nedorit este și o greșeală, ba mai mult,
un haos, o nenorocire. Nu, una este o sarcină nedorită și alta este un copil
nedorit, dar, sincer, nu cred că există copii nedoriți. Din punctul meu de
vedere, problema asta ar trebui văzută
din cu totul alt unghi și am să o spun scurt. Soluția nu este fuga de
responsabilitate, ci responsabilizarea oamenilor, educarea lor morală care să
îi formeze ca indivizi responsabili, nu să le inducă starea de panică și nici
să îi învețe lipsa de curaj. În a doua problemă vreau să fac referire la un alt
sindrom social care are la bază tot dilema etică, și anume dorința femeii de a
avea copil. Pe scurt, am citit un articol scris de un tată, cu inima plină de
vinovăție, care împreună cu soția sa, și-au dorit copil, dar pentru că nu se
putea, au făcut tratament in vitro. În urma acestui tratament, femeia a avut
tripleți și a decis să scape de doi dintre ei, pentru că (și aici spun eu
înjurături). Nu a avut probleme medicale, dar pentru ca ea de fapt își dorea un
singur copil, a dat cu banu’ și a decis ca doctorul să oprească inimile
celorlalți doi. Ce a fost în mintea ei nu voi putea niciodată să îmi explic.
Este exemplul perfect pentru sindromul egoist al femeii de a da naștere. Femeia
în general își dorește un copil pentru că… își dorește un copil. Nu vreau să
jignesc pe nimeni, dar cred că este un lucru egoist să vrei să ai ceva al tău și
să nu îl iei cu totul daca ți se oferă. Culmea, nu sunt adeptă a niciunui cult,
dar am principii foarte bine stabilite pe ce înseamnă viața și adevărul. Viața
înseamnă să dai o șansă cuiva din moment ce îți stă în putință, iar adevărul e
să îți dorești asta nu pentru tine, nu pentru comoditatea ta, ci pentru că așa
îți dictează spiritul uman. Iar ideea de a juca cărțile pe vieți mă intrigă
total! Pe ce criteriu ai ales ca din trei copii să trăiască unul singur?
Ceilalți doi erau mai puțin buni?
Acesta este articolul despre care vă vorbeam și vă las pe voi să judecați http://www.culturavietii.ro/2013/03/11/urma-sa-fim-parinti-de-tripleti-dupa-fertilizarea-in-vitro-dar-sotia-mea-a-vrut-sa-avorteze-doi-din-cei-trei-bebelusi/ .
